Întru totul lăudabilă iniţiativa doamnei Dorina N. Rusu de a alcătui o ediţie critică exhaustivă a Cuvântărilor şi comunicărilor rostite de N. Iorga la Academia Română. Începând cu cea din ziua de 6 martie 1896, când încă nu făcea parte din ilustrul far, până la cea din 4 octombrie 1940, care reprezintă ultima sa apariţie publică. Cu o lună înainte, se dezlănţuise canonada atacurilor în presă, care aveau să se împlinească nu mult timp după aceea cu uciderea lui.

În cele 1400 de pagini ale acestei ediţii, au fost orânduite mai întâi Răspunsurile la Discursurile de recepţie la Academie a unor confraţi mai tineri (cel dintâi, Vasile Pârvan), secţiunea următoare este dedicată Portretelor şi Comunicărilor.

Două ample capitole înmănunchează comunicările privind istoria veche şi medievală şi istoria modernă. Bineînţeles, cele două volume se deschid cu Discursul de recepţie la Academia Română, intitulat „Două concepţii istorice”, ţinut în ziua de 17 mai 1911. Îl mai despărţeau doar câteva săptămâni de împlinirea vârstei de 40 de ani şi era membru corespondent al acestei instituţii din 1897. Discursul amintit nu reprezintă doar un moment al vieţii lui N. Iorga, ci unul din textele fundamentale ale gândirii istorice româneşti. Profesiune de credinţă şi evaluare teoretică de înaltă ţinută, bilanţ şi perspectivă ideologică.

Recitim acum celelalte contribuţii academice. Puţine, foarte puţine s-au bucurat până acum de o circulaţie publică largă. Prin ele cunoaştem mult mai bine metodele de investigaţie istorică ale lui N. Iorga, care a fost, de la timpuriile sale începuturi şi până la sfârşit, un neobosit culegător de izvoare ce aduceau noi lumini pentru cunoaşterea civilizaţiei româneşti.

Foarte multe din comunicările academice ale lui N. Iorga constituie prezentări de noi documente, în sensul atotcuprinzător pe care îl dădea acestei noţiuni.

Încă o dată, devine evident că N. Iorga a avut o viziune modernă asupra istoriei, că se afla în avangarda modului de a concepe istoria. Refuza o istorie a evenimentului şi recrea din fapte riguros atestate un destin, o epocă, o lume, mentalităţi care se înfruntau, se năşteau şi apuneau. Istoria naţională se împletea pe principiul vaselor comunicante cu istoria universală.

Şi în aceste comunicări îl întâlnim pe artistul N. Iorga, creatorul de fresce istorice. Şi, nu în ultimul rând, vom vedea cum N. Iorga ţese dialogul între trecut şi prezent, afirmând cu neînfricare ideile sale asupra istoriei prezente. Din multele exemple, aş cita comunicarea Principiul naţionalităţilor şi greşelile lui Bismarck, ţinută la 14 octombrie 1938.

Doamna Dorina N. Rusu a scris un pertinent cuvânt înainte şi a alcătuit o bogată cronologie a prezenţei lui N. Iorga la Academia Română. Urmărind-o, vedem cum, din 5 iulie până la moartea lui N. Iorga, ţine o singură comunicare academică şi că, între 28 noiembrie 1947 - când în şedinţa solemnă Andrei Rădulescu, preşedintele Academiei Române, evocă personalitatea lui N. Iorga -, şi până în 1960, timp de treisprezece ani, numele savantului este absent din analele forului ştiinţific. Încă o dovadă a faptului că trinitatea de sinistră memorie Chişinevski, Răutu, Roller acţiona cu străşnicie pentru înlăturarea a tot ceea ce reprezenta tradiţie şi sentimentul naţional.

Nicolae Iorga

Scriseri alese.
Cuvântări şi comunicări rostite
la Academia Română
Ediţie îngrijită de dr. Dorina N. Rusu.

Editura Academiei Române, 2008