Teatrul de Comedie te solicită fără cruţare. Cum să nu vezi un diptic (două piese) de Ionesco pus în scenă de Victor Ioan Frunză şi Adriana Grand? Mai ales că este vorba de Cântăreaţa cheală şi Lecţia, textele reformatoare ale literaturii europene după 1950. Toată lumea a luat Cântăreaţa cheală în serios încercând să găsească un sens acolo unde nu e nimic de înţeles. Cristian Ioan într-un spectacol comic de tot de la Târgu Mureş a introdus un nou personaj vechi, Cântăreaţa, care, deşi este personajul titular, nici măcar nu există în piesă pentru că titlul a fost inventat de autor la una dintre repetiţiile lui Nicolas Bataille, primul regizor al francezului Ionesco. Actorul care repetă rolul Căpitanului de pompieri rosteşte o biografie abracadabrantă cu soţi şi soţii, fii şi nepoţi, veri şi verişoare, bunici şi străbunici asemănătoare cu rezumatul unui roman tolstoian, dar transcris pe o jumătate de pagină. Doar că actorul, nu ştiu cum (găsim în caietul program), se bâlbâie şi, în loc de „l’institutrice blonde”, a spus - Dumnezeu ştie de ce - „la cantatrice chauve”. Ionesco, prezent la repetiţii, a decretat că acesta va fi titlul piesei. În spectacolul de la Mureş, pe care l-am evocat, era o femeie de sârmă cu o rochie de plastic care cânta, din când în când, o arie din Traviata şi, în final, lua foc ca să-l motiveze pe căpitanul de pompieri. Deci personajul „cântăreaţa cheală” nu există, dar poate fi inventat - aici stă geniul autorului.

Victor Ioan Frunză, cel mai straniu cititor al lui Ionesco, (dovadă spectacolul cu Regele moare de la fostul Theatrum Mundi, Lecţia de la Teatrul Maghiar şi Scaunele de la Teatrul German din Timişoara ) nu mai vrea să fie straniu, ci să arate că are umor. Suntem la Teatrul de Comedie, e normal.

După ce a gândit atâta timp, regizorul este decis să glumească. A făcut un spectacol britanic sexist compus din două comedii fără sens cărora le-a atribuit un sens: Cântăreaţa cheală şi Lecţia. Iaca-aşa, să vedem, în sfârşit, cum stau lucrurile cu acst clovn de Ionesco ce ne păcăleşte cu lipsa lui de sens. Aşa că Doamna Smith (Virginia Mirea este atât de răspicată pe absurd, încât pare născută de autor odată cu textul), în plin dialog pe tema „cartofilor cu slănină”, abia aşteaptă tulumba Căpitanului de pompieri care caută incendii în cartier. Pare că rolul secundar al pompierului devine rol principal. Dragoş Huluba profită de ocazie şi „ia crema”, fiind beneficiarul unui penis cât tulumba de mare, cum pare să sugereze la un moment dat. Însă povestea cu rudele, pomenită mai sus, spusă „pe repede” de Huluba este o performanţă de dicţiune şi debit verbal.

Frunză demontează secretul din Cântăreaţa cheală care, aşa spune Ionesco - nu are niciun secret. Este o comedie fără sens în care nu e nimic de înţeles. Regizorul susţine că există un înţeles sexual britanic. De ce? Pentru că prima versiune a piesei, scrisă în româneşte, se numeşte Englezeşte fără profesor. Deci, a pornit din dorinţa oamenilor de a învăţa rapid limba engleză şi a reuşit. Chiar şi azi, când vrem să facem ceva foarte repede, o facem în limba engleză. Dintr-o piesă absolut aeriană, Cântăreaţa cheală a devenit un spectacol complet realist în care totul este explicabil.

Pompierul din Cântăreaţa cheală seamănă cu Profesorul din Lecţia care îşi stinge focul sexual cu eleva pe care o asasinează cu un cuuu…ţit cum spune George Costin, actor asupra căruia vom reveni şi noi, şi alţii.

Din păcate, lumea râde la replicile lui Ionesco şi nu la poantele lui Frunză, ceea ce trebuie să-l sperie puţin, pentru că dovedeşte lipsa de viziune. Pentru Teatrul de Comedie totul este perfect: râzi şi te bucuri de aberaţiile ionesciene. Adriana Grand creează câini şi pisici care fac miau. Dl. Smith (Florin Dobrovici) mângâie un dulău de gips, în timp ce frumoasa lui soţie mecanizată, aceeaşi Virginia Mirea, alintă o birmaneză de pluş care clipeşte din ochi. Ai senzaţia că, de data aceasta, Frunză şi Grand nu s-au pus de acord. Adriana face o expoziţie polemică a prostului gust, aşa-numitul kitsch, iar Victor, la rândul lui, face paradă de tehnică de scenă. Parada va continua şi în Lecţia. Decorul este adus mult prea în faţă, când, de fapt, trebuia să se piardă undeva în fundal, şi se face abuz de proiecţii. Dar şi aici apare ostentaţia numită Adriana Grand care desenează spectacolul pe pielea actorilor. Bogdan Cotleţ, în travesti (Marry din Cântăreaţa cheală şi Menajera din Lecţia), este inadmisibil de stângaci. Ce rămâne cu adevărat în cele din urmă sunt textele lui Ionesco, Doamna Smith interpretată de Virginia Mirea şi acest George Costin, pe care l-am văzut surprinşi în Caligula de Albert Camus (Teatrul din Baia Mare), într-un moment când nimic nu-l recomanda pentru acest rol în afară de încrederea lui Victor Ioan Frunză. Aici, joacă halucinant rolul Profesorului din Lecţia.